3X BETTER Newsletter

wellbeingcircle.ro | Ianuarie 2026 | #120

​

​
​
​

​

​

​

Hey!
​
Poate ai văzut știrea că Alex Honnold, care este renumit pentru cățărările sale free solo (fără coardă sau vreo altă protecție) a urcat liber pe clădirea Taipei 101, de 101 etaje, din Taiwan. Evenimentul a fost transmis live pe Netflix (cu o întârziere de o zi, pentru că în ziua planificată a plouat).

Una dintre cele mai surprinzătoare (ca să folosesc un eufemism) secvențe este cea filmată din interior, cu oamenii făcându-și selfie, în timp ce Alex se cațără, cu tricoul fluturând în vânt. Ca o paranteză, mi-a plăcut comentariul de la o postare ”So many people in that room, but not a single brain cell, that’s almost as impressive as the climb”. Uneori comentariile de la postările din social media sunt mai expresive decât imaginile :)

​

​

Am urmărit cu sufletul la gură filmul Free Solo, cu cățărarea free solo pe vârful El Capitan din Parcul Național Yosemite, deși știam de la început că va reuși. Urmărindu-l în VR, cu Oculus, e breathtaking.

2 lucruri interesante, din background, despre Alex Honnold, pe care, personal îl admir foarte mult, deși nu îl înțeleg.

1/ Alex folosește o tehnică foarte des întâlnită și recunoscută ca o condiție prealabilă a succesului: vizualizarea. În știință poartă numele de mental imagery. El vizualizează traseul punct cu punct, ca și cum l-ar parcurge în realitate, trecând nu doar prin succes, ci și prin ce ar putea să nu meargă bine. ”I visualize my death to stay alive”, după cum spune.

O sesiune de vizualizare poate dura o oră - două. Pentru aceasta își face timp, sau, mau exact, își golește timpul - fără social media, emailuri. Doar el cu el, inclusiv fără prietena lui.

2/ Cercetătoarea Jane Joseph a analizat creierul și reacțiile lui Alex Honnold pentru a înțelege ce stă în spatele deciziei de a își asuma un aemenea risc.

Alex Honnold e de două ori mai predispus să caute senzații tari comparativ cu un om obișnuit și cu 20% mai mult decât o persoană care are are un scor relativ ridicat. Scanările creierului său arată că nu se sperie foarte ușor. Imagini care în mod normal ar trezi reacții altor persoane, pe el îl lasă rece. Amigdala, structura creierului cu rol în procesarea emoțiilor, nu reacționează rapid, fiind bine reglată sub controlul cortexului prefrontal, implicat în rațiune, decizii, evaluarea riscului. Am mai scris despre cum putem câștiga control asupra reacțiilor impulsive, transformându-le în răspunsuri controlate, prin practici precum mindfulness, expunere la stres, metacogniție.

Alex Honnold mai are un scor foarte mare al nivelului de conștiinciozitate. Parcurge minuțios fiecare rută cu echipament de protecție, de zeci, chiar sute de ori. Pentru ascensiunea pe El Capitain s-a pregătit timp de 7 ani.

Alex Honnold nu se entuziasmează ușor, spune că în timp ce unele persoane trec prin depresie sau sunt foarte euforice, viața lui se menține în scorurile 4.8 - 5.9. El Capitain? O senzație de nota 7.

Când a ajuns pe acoperișul clădirii Taipei 101, primele lui cuvinte au fost: ”Sick. It’s windy!”, înainte de a face o poză cu telefonul.

O altă sesiune live cu Alex Honnold urmează pe youtube, pe 3 februarie, când e invitat la podcastul lui Rich Roll (un alt preferat de-al meu). Linkul de acces e aici, dacă vrei să vezi. Poți să dai Notify me, pentru a primi mesaj când e live.
​

Azi scriu despre 3 lucruri care mi-au schimbat abordarea de zi cu zi, în ultimele luni

1. corpul nostru funcționează în cicluri de energie.
2. nu putem prioritiza totul, simultan, la nivel 10 din 10.
3. fericirea pe care o căutăm undeva și o așteptăm cândva e un mit.

1. Corpul nostru funcționează în cicluri de energie.

Dacă vrem să slăbim, vrem să facem sport, vrem să progresăm intelectual, vrem să avansăm într-un proiect sau pur și simplu suntem la serviciu făcând jobul de zi cu zi, e normal să nu fim la capacitate maximă continuu. După o perioadă de vârf, mai ales dacă avem tendința să punem presiune pe noi când suntem ”pe val”, urmează o perioadă în care ne vom mobiliza mai greu, în care rezultatele vin cu mai mult efort și în care e posibil să ne dorim să renunțăm.

Când înțelegem că avem vârfuri și căderi de energie, atât pe parcursul unei zile, cât și pe periodic, la interval de săptămâni, putem să remarcăm un pattern. Asta ne va ajuta:

1/ să simțim mai bine vârfurile și să ne temperăm ușor elanul caracteristic acestei perioade, prin includerea unor perioade corespunzătoare de recuperare (pauze cu activități lejere, somn suficient), astfel încât căderea să nu fie bruscă și dramatică.

2/ să nu ne demoralizăm când energia ne scade - înțelegem că suntem într-un nou ciclu și ne dimensionăm așteptările. Reprioritizăm și reducem viteza acolo unde se poate. Dacă facem sport, introducem o perioadă de deloading. Dacă suntem la dietă, scădem deficitul sau intrăm la mentenanță. Dacă avem un proiect, acceptăm că nu toate etapele cer aceeași intensitate. Sunt momente de construcție, momente de rafinare și momente de simplă menținere. Nu forțăm creativitatea când corpul și mintea cer ordine sau pauză.

E mai greu să ajustăm din mers, când suntem cu energia jos, și e mai simplu să anticipăm pentru a ne dimensiona activitățile în funcție de energie. Avem mai multă claritate încă de la început.

3/ cu timpul putem prevedea oscilațiile de energie, pentru a gândi proiectele pe baza lor, în etape. Avem perioade clare de efort concentrat și perioade asumate de recuperare. Evităm să luăm deciziile importante în punctele de energie joasă. Nu mai interpretăm oboseala ca lipsă de voință sau scăderea ritmului ca regres. Când estimăm durata unui proiect, nu planificăm totul la foc continuu, ne lăsăm loc de respiro.

Progresul real nu arată ca o linie dreaptă, ci ca o succesiune de cicluri. Când începem să lucrăm cu aceste cicluri, nu împotriva lor, lucrurile devin mai sustenabile, mai clare și, paradoxal, mai eficiente pe termen lung.

2. Nu putem prioritiza totul, simultan, la nivel 10 din 10

Să ne împărțim viața în zone - la o primă vedere ar putea fi familie, nutriție, sport, profesie, dezvoltare personală. Putem compartimentaliza și mai mult. Sau alege alte criterii. Mie îmi place această împărțire:

/ Corp (sănătate - sport, nutriție, energie, longevitate)

/ Minte (claritate, liniște, modele mentale - inclusiv odihnă și recuperare)

/ Dezvoltare personală (cunoștințe, abilități, reputație - proiecte de serviciu sau personale)

/ Relații (profunzime, relevanță, nu numărul conexiunilor - inclusiv familie)

Este imposibil să fim top of the top în toate aspectele, deodată. ​
​
În funcție de prioritățile de moment, sunt zone unde excelăm sau pe care ne concentrăm efortul pentru a excela, în defavoarea celorlalte. Dacă avem o perioadă aglomerată la serviciu sau în familie, care ne solicită multă energie mentală și / sau fizică, dacă nu avem timp să dormim și să ne odihnim, puțin probabil că vom face progrese în sala de sport sau vom putea menține ritmul propunându-ne să slăbim. Deficitul caloric, prin natura sa, este un stres pentru organism și implică scăderea performanțelor.

Cu ce ne ajută asta:

1/ să nu cerem prea multe de la noi deodată. Ne distanțăm, evaluăm și reconsiderăm prioritățile.

2/ să nu neglijăm că viața e compusă din mai multe zone. Dacă avem tendința să alocăm timp și energie excesiv într-o zonă (de ex serviciu), să ne reamintim de unde ne luăm resurse și ce sacrificăm. Prioritizăm nu doar timp, ci și energie. Când alegem ceva, renunțăm la altceva. Dacă ne luăm un proiect în plus - fie personal sau de serviciu - nu îl putem îngrămădi, trebuie să fim conștienți că vom sacrifica altceva. Iar cel mai bine e să luăm această decizie conștient. Da, putem să ne creștem nivelul de energie, dar înseamnă că va trebui să investim în odihnă și recuperare, luând timp din altă parte.

E bine ca din când în când să ne repliem, să ne distanțăm și să ne reevaluăm prioritățile. La maxim 3 luni e util să facem o evaluare: cât merită să rămânem exclusiv în zona prioritară din ultima perioadă? Ce am sacrificat, cu adevărat?

Exercițiu: Ca să ne fie ușor, putem să ne imaginăm că avem 15 piese pe care trebuie să le împărțim în fiecare zonă (corp, minte, dezvoltare personalp, relații), alocându-le în funcție de priorități. Dacă la un moment dat vrem să mutăm un token dintr-o zonă în alta, trebuie să ne planificăm să avem un efect măsurabil (de ex. o schimbare de comportament).

Echilibrul este, de fapt, modalitatea de a jongla pe termen mediu și lung cu energia noastră în funcție de priorități și, cum ziceam mai devreme, cu oscilațiile personale de energie.

3. Fericirea, așa cum ne-o imaginăm, ca o țintă în mișcare, e un mit.

Sună ca într-un curs despre fericire, dar cred că e pentru prima dată când am internalizat această idee, mi-am pus tot ce am învățat cap la cap, am aplicat și am simțit beneficiile. În trecut, obișnuiam să fiu iritată destul de repede, nervoasă pe cei din jur, agitată și prea serioasă. Mai ales dacă eram obosită. Aveam zile de nemulțumire. Mai am și acum momente, dar sunt momente, nu zile. Le conștientizez și mă repliez. Aveam mereu o distanță între momentul prezent și ce mi-aș fi dorit. Care îmi provoca nefericire.

Fericirea pe care credem că o să o găsim mâine, mereu un alt mâine, e un mit.

Nu pentru că nu există, ci pentru că o căutăm, în loc să o vedem. O interpretăm ca o stare permanentă, stabilă, în care lucrurile se leagă frumos, fără fricțiune, grabă sau disconfort. O așteptăm în alte timpuri, o căutăm în alte locuri.

Fericirea e aici și acum. Este o stare repetată de conștientizare a prezentului. Dacă facem zoom-in, sunt mici fragmente dispersate în care apreciem momentul actual. Dar la un zoom out, acestea generează o stare de bine generală. Pe care noi o creăm.

Cu cât reușim să fim mai ancorați în prezent, cu atât realizăm că aceste micro-momente sunt, de fapt, fragmente de fericire. Nu cele din imaginația noastră, despre ce vom găsi undeva, cândva. Ne putem educa să vedem micile momente, antrenându-ne.

Mă trezesc dimineața și fetița mea e lângă mine, ciufulită, abia trezită și ea. Câinele se întinde și vine înspre noi, căutându-ne. Îl simt pe soțul meu dincolo, lucrând la birou. Aceasta este fericirea. Nu trebuie să fiu nicăieri în altă parte. Aici și acum e suficient.

Merg pe stradă, e ger, miroase a iarnă. E suficient.

Dincolo de exersarea aprecierii prezentului, mai e un factor determinant pentru a fi predispuși să vedem ce e bun în viața noastră: stilul de viață. Orice gând și orice emoție sunt chimie: serotonină, dopamină, oxitocină, cortizol etc. Iar chimia este influențată de tot ce facem, zi de zi. Ce mâncăm, cum ne mișcăm, cum dormim. Un corp obosit, inflamat, o minte extenuată, fără claritate ne scad capacitatea de a aprecia momentul prezent.

Am vorbit foarte mult în ultimul an despre mindfulness, despre cât de important este să ne ancorăm în prezent. Acum mă surprind făcând asta involuntar. A devenit o obișnuință să apreciez micile momente. Ceea ce începe ca practică conștientă devine, în timp, mod de a fi.

De ce e important mindfulness: o minte care este în prezent nu poate fi o minte anxioasă. Anxietatea trăiește în viitor, în anticipare, în scenarii. Folosește alte circuite neuronale, decât mintea prezentă.

Cu cât ne concentrăm pe a trăi conștient momentele prezente, cu atât ne echilibrăm mai mult. Mindfulness este corelat direct cu starea de wellbeing.

Următorul pas este să ne construim viața astfel încât să optimizăm momentele prezente, în linie cu valorile noastre și obiectivele persoanale. Să acționăm construind identitatea noastră viitoare. Asta înseamnă să dăm sens.

Iar pentru asta avem nevoie de conștientizare - să privim înspre noi înșine cu intenție și curiozitate. Să observăm ce gândim, cum gândim, ce ne spunem nouă înșine. Gândurile le putem observa, le putem modela pentru a construi identitatea (iar în paralel, acționăm ca atare). Gândurile sunt obiecte mentale, nu realități absolute, să ne luăm libertatea și curajul de a le reformula.

Metacogniția - capacitatea de a ne gândi la propriile gânduri - ne deschide această ușă. Este o abilitate care se exersează: cu cât practici mai mult și remarci pattern-urile mentale, cu atât crește capacitarea de a le schimba. Martin Seligman spunea că abordarea pozitivă, cu încredere în viitor se învață, asa cum și neajutorarea și identitatea de victimă se învață (learned optimism vs learned helplessness).

Mindfulness ne ancorează în prezent. Conștientizarea ne arată cine suntem în acel prezent. Iar metacogniția ne dă puterea de a alege cine vrem să devenim. Așa ajungem să fim fericiți.

Vrei să afli ceva despre un subiect anume? Scrie-mi și îți răspund direct sau îți ofer mai multe detalii într-un articol dedicat sau în newsletter.

Către wellbeingcircle.ro​

Ne auzim săptămâna viitoare!

Dana

Cum pot să te ajut

1/ Coaching: Preiau periodic 1-2 clienți în coaching. Dacă vrei să lucrezi cu mine în sesiuni de coaching 1 to 1, trimite un email pe dana@wellbeingcircle.ro pentru a programa un discovery call.

2/ Vrei să afli ceva despre un subiect anume? Scrie-mi și îți dau mai multe detalii într-un articol dedicat sau în newsletter.

3/ Vrei să vezi ofertele mele de coaching? Iată-le dintr-o privire pe site.

600 1st Ave, Ste 330 PMB 92768, Seattle, WA 98104-2246
​Unsubscribe · Preferences
​*Photo by Ilya Shishikhin on Unsplash​